Dragi elevi,
onorați profesori
și stimați oaspeți,
Primăria Municipiului Focșani are deosebita onoare de a transmite un călduros mesaj de bun-venit tuturor elevilor, profesorilor și invitaților care vor participa la Olimpiada Națională Lectura ca abilitate de viață, ce se va desfășura la Focșani, în perioada 23–26 aprilie 2026.
Acest important eveniment educațional, organizat de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vrancea și Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” din Focșani, va reuni peste 60 de elevi, 25 de profesori ai comisiei centrale și 40 de cadre didactice din întreaga țară.
Într-o lume în care tehnologiile digitale asigură instrumente care „ne fac viața mai ușoară” este lăudabil faptul că nu uităm de lectură, prin care dobândim abilități unice. Lectura ne oferă eleganță în exprimare, coerență în gândire și, nu în ultimul rând, respectul față de cultura universală, căreia îi datorăm ceea ce suntem astăzi.
Ne-am dorit întotdeauna să clădim în Municipiul Focșani o casă a excelenței academice în foarte multe domenii, un loc în care elevi străluciți din toată țara să pună o cărămidă la edificiul care înseamnă viitorul României.
Municipiul Focșani, cunoscut drept Orașul Unirii, poartă o puternică încărcătură istorică și simbolică pentru identitatea națională.
Suntem mândri că în această perioadă vom fi gazda acestor tineri pasionați de lectură, care îmbină competențele digitale și media pentru a formula opinii, argumente și interpretări proprii în cadrul unei dezbateri.
Urez succes tuturor participanților, care sunt cu toții câștigători, indiferent de premiile pe care le vor obține în cadrul competiției.
Le doresc tuturor participanților, elevi și profesori, ca timpul petrecut în Focșani să fie nu doar prilej de competiție, ci și o oportunitate de a descoperi orașul nostru, cu istoria bogată împletită cu atributele modernității.
Totodată, doresc să îi felicit pe organizatori pentru efortul de a face posibil acest eveniment prestigios și îi asigur că Primăria Municipiului Focșani și eu, personal, vom susține, întotdeauna, excelența în educație!
Bine ați venit la Focșani și mult succes tuturor!
Primar, Cristi Valentin Misăilă